BREAKING NEWSMaramuresul Istoric

POIENILE DE SUB MUNTE: Un tânăr drogat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

Ieri, 22 august, la ora 20.30, polițiștii Secției 4 Leordina au fost sesizați prin apel 112 de către un tânăr de 26 de ani din Poienile de Sub Munte cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar în urma acestui accident, proprietarul autoturismului pe care l-a avariat, i-a reținut mașina, pe motiv că dacă nu-i plătește avariile produse, nu-l lasă să-și ia mașina de la locul producerii accidentului.

La fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 17.00, în timp ce tânărul de 26 de ani se afla la volanul unui autoturism, condus pe D.J. 187, Poienile de Sub Munte, având direcția de deplasare spre centrul comunei, a intrat în coliziune directă cu un alt autoturism, care se fla parcat în afara părții carosabile, pe partea opusă direcției de mers, rezultând astfel pagube materiale ale celor două autoturisme.

Din cauza faptului că tânărul de 26 de ani ar fi prezentat un comportament suspect, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu analizatorul de droguri, rezultatul fiind pozitiv.



În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Te-ar putea interesa si

ARESTAT PREVENTIV: Un bărbat de 31 de ani din Baia Sprie, după gratii pentru că şi-a bătut şi violat fosta parteneră de viaţă (ACTUALIZARE)

Redactie

Galerie foto: Din Baia Mare la Viena cu trenul pentru 120 euro. Călătoria durează 10 ore deoarece până la Satu Mare viteza maximă nu depășește 50 km/oră

Vasile Dale

VIDEO: Bătrân bolnav, transportat în siguranţă de salvamontişti din zona Bistra

Redactie

1 mesaj

nelu+buzura august 23, 2022 at 3:57 pm

Celor care umbla drogati la volan sunt mai perculosi decit cei bauti ,in ambele cazuri persoana nu e stapina pe sine dar drogul provoaca si halucinati deci este mai grav ,ar trebui masina confiscata asa ca in italia ,si amenda de 3000 euro si astfel de cazuri ar fi poveste!!

Raspunde

Dă-i un răspuns lui nelu+buzura Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult