BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: Încă un elev bătut la Școala Profesională nr. 1 Vișeu de Sus. ”I-au tras niște şuturi în fund”

Revenim pentru a treia oară asupra situației de la Școala Profesională Nr. 1 din Vișeu de Sus. Ieri vă prezentam declarațiile directoarei unității școlare, Gabriela Ciolpan, care a spus printre altele că până acum nu am mai avut incidente, așa s-a potrivit acuma. No acuma ce să fac am ajuns subiect de presă de când sunt director nu am mai avut situații de genul acesta”.

Nu înțelegem cum a putut face o asemenea declarație referitoare la agresiunea din data de 20 septembrie 2022 din incinta școlii pe care o păstorește. Îi spunem noi că o săptămână mai târziu, și anume pe 27 septembrie 2022, un alt elev a fost bătut într-una dintre pauze. Elevul de clasa a V-a nu a spus nimic acasă. Părinții elevului au aflat de la alti părinți ai căror copii au povestit acasă despre ce s-a întâmplat la școală. L-au întrebat pe copil și abia atunci a recunoscut totul.

”Da, dar noi am rezolvat. Am fost la școală. O ceartă cu un pic de bătaie, dar s-a rezolvat. O fost niște băieți mai mari care i-au dat niște picioare în fund și s-a sesizat școala. Am vorbit cu dirigintele pentru că doamna director nu era acolo și s-a rezolvat totul pe cale amiabilă. Cadrele didactice ne-au chemat la școală. Unul dintre profesori spunea să chemăm poliția. Am zis ca dacă se mai întâmplă așa ceva atunci mergem mai departe. De atunci nu au mai fost probleme. Băiatul mi-a spus că nu mai are probleme cu băieții respectivi” a povestit tatăl băiatului într-o discuție telefonică avută cu www.vasiledale.ro.

Așadar cum este oare cu ”până acum nu am mai avut incidente” domana director? Totodată nu putem să nu ne întrebăm dacă unitatea de învățământ plătește doi sau un agent de pază. Nu de alta, dar doar unul singur este la serviciu. ”Contractul acesta de pază cu servicii de pază specializate am avut îl avem de doi ani de zile. Cam asta este problema că a mai fost un agent și are o problemă medicală și este în concediu. Momentan este doar acest agent. Poate că trebui schimbat zic eu acuma după ce se dezvoltă subiectul. Contractul noi l-am făcut cu acordul consiliului de administrație și avem act adițional. Contractul e de doi ani și nu o fost probleme. Și acuma s-a dezvoltat. Acum vedem ce va fi. Noi am predat imaginile de pe camere și poliția va rezolva” a spus Gabriela Ciolpan, directorul unității școlii.

Astăzi la Școala Profesională Nr. 1 din Vișeu de Sus se află doi inspectori de la Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș care va ancheta cele două aspecte. Așadar, noi le-am mai oferit încă un caz pentru anchetă dacă tot sunt acolo. Le dorim spor la muncă. Noi vom reveni zilele următoare cu un alt caz petrecut în aceeași unitate școlară. Rămâneți aproape.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriş Baia Mare a fost iluminat în roșu pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

Vasile Dale

Haos în Baia Mare, carosabil inundat. Accident la Lăpuşel – video

Redactie

INCREDIBIL: Numele mamei primarului Cherecheș apare în stenograme. Fostul parlamentar era pomenit de cuscra sa

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.