Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate, scriu jurnaliștii de la adevărul.ro.
În clipul pe care l-a înregistrat înainte să fugă din țară, primarul Cherecheș se plângea că instanțele i-au furat zece ani din viață, având în vedere durata foarte mare de desfășurare a procesului.
Curtea de Apel Cluj explică, în motivarea condamnării lui la cinci ani cu executare, că de fapt el este vinovat pentru durata mare a procesului.
„Cherecheș a participat la majoritatea termenelor de judecată acordate în cauză, acesta a formulat nenumărate cereri, petiţii şi memorii (personal sau prin intermediul numeroşilor apărători aleşi), adoptând o strategie de apărare care, în final, a pus în evidenţă o exercitare cu rea-credinţă a drepturilor procesuale recunoscute şi garantate în procesul penal în favoarea inculpatului. În esenţă, conduita procesuală a inculpatului este cea care a generat durata îndelungată a procedurilor în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel”, se arată în motivarea condamnării.
„Ți-ai vândut sufletul diavolului”
Una dintre cererile pe care le-a realizat apărarea și care a dus la prelungirea procesului se referă la înregistrările făcute de martorul denunțător Cristian Şpan, președintele clubului de fotbal FCM Baia Mare. Dosarul lui Cherecheș a fost construit în jurul denunțului lui Șpan și a înregistrărilor discuțiilor cu primarul făcute de acesta cu telefonul.
Primarul a condiționat sprijinul clubului de fotbal de către Consiliul Local de înmânarea unor sume de bani sau alte servicii. În 2015, el a primit 10.000 de lei pentru a da undă verde plății de 600.000 de lei aprobată de Consiliul Local către FCM Baia Mare. Apoi, Cherecheș l-a forțat pe Șpan că pună la conducerea trustului de presă pe care acesta-l deținea un om de-al său.
Picătura care a umplut paharul a fost momentul în care Cherecheș i-a cerut lui Șpan 400.000 de lei pentru a-și finanța campania electorală, banii urmând să fie plătiți dintr-o sponsorizare de 600.000 de lei pe care clubul de fotbal o primise. Președintele clubului de fotbal a decis să-l denunțe pe primar. În aprilie 2016, s-a realizat și flagrantul DNA în care Șpan i-a adus 5.000 de euro și 30.000 de lei din cei 400.000 ceruți.
Instanța a reținut o convorbire dintre cei doi care a avut loc într-un local din Baia Mare, ca fiind extrem de sugestivă pentru relația dintre primar și președintele clubului de fotbal:
„Cherecheș: Ţi-ai vândut sufletul Diavolului
Cristian Șpan: Diavolul?
Cherecheș: Eu sunt ăla!
Șpan: Tu eşti? Da, da nu mi l-am vândut.
Cherecheș: Eu consider că ţi l-am cumpărat, aşa că nu contează ce crezi tu. Contează ce credem noi (…) Dacă tot ţi l-am cumpărat, avem pretenţia să-l putem vinde şi mai departe să facem profit”.
Inamicul nr. 1 al primarului: un Iphone 5 S
Una dintre susținerile principale ale apărării a fost că cele 47 de înregistrări făcute de Cristian Șpan cu telefonul său Iphone 5 S nu sunt autentice. Astfel, în vara lui 2017, s-a comandat o expertiză tehnică ce a avut ca obiectiv principal să răspundă acuzațiilor primarului, care a susţinut că toate înregistrările au fost alterate în conţinutul lor prin diferite intervenţii – adăugiri, inserări, suprascriere.
Continuarea articolului o poți citi pe adevărul.ro.