BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: Băimărean înjunghiat mortal cu un cuțit de vânătoare în MILANO, Italia. Patru suspecți reținuți de carabinieri, băimăreni toți

Un băimărean în vârstă de 30 de ani a fost înjunghiat mortal într-o piață din zona Gării Mede, din apropiere de Milano. Patru suspecți au fost imediat săltați de carabinierii italieni. O femeie în vârstă de 56 ani, italiancă, a suferit un atac de panică pe fondul unor probleme cardiace precedente, fiind preluată de echipajele medicale.

Conform surselor noastre totul ar fi pornit de la recuperarea unei autoutilitare în valoare de 7.000 de euro. Claudiu (30 ani) ar fi mers în Italia alături de un alt băimărean, pentru a o recupera. Acolo s-au întâlnit cu frații Paul și Radu Bodragău, Cătălin Vancea (toți băimăreni) și Flaviu Vaida (din Lugoj). Discuțiile dintre ei au degenerat iar unul dintre aceștia a scos un cuțit de vânătoare și într-o clipă l-a înjunghiat pe Claudiu de două ori.

Imediat la fața locului au sosit echipajele medicale. Pentru bărbat nu au mai putut face nimic, el fiind decedat pe trotuarul din zona Gării. Au preluat-o în schimb pe italiancă de 56 ani și au dus-o la spital. Carabinierii italieni au reținut patru băimăreni pe care i-au dus la audieri.

Conform presei italienie persoanele implicate în scandal ar face parte dintr-o grupare infracțională care ar acționa în Italia și Franța, în special pe autostrăzi furând diverse bunuri din autotrenuri. Ancheta în Italia este în plină desfășurare.

Carabienierii italieni i-au reținut pe cei patru suspecți. Aceștia urmează să stabilească exact care a fost participarea exactă a fiecăruia la comiterea faptei.

vom reveni

Te-ar putea interesa si

ÎNCĂ DOI: Jurnaliști candidați la funcția de primar în Baia Mare și Sighetu Marmației

Redactie

PRELUARE PRESSHUB.RO: Scenariul din Suceava s-ar putea repeta la Spitalul Județean Baia Mare

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Fetiţă lovită de o autoutilitară pe strada Păltinişului (actualizare)

Redactie

2 mesaje

4 români suspecți în cazul uciderii unui băimărean în Italia au fost arestați și duși în închisoarea din Pavia – Stiri din Maramures decembrie 14, 2023 at 10:41 pm

[…] EXCLUSIV: Băimărean înjunghiat mortal cu un cuțit de vânătoare în MILANO, Italia. Patru suspe… arestati italia baia marebaia marebaimarean ucis italiacarabinieriitaliamaramureșmedemilanostiri baia marestiri maramuresDistribuie0 stirea anterioara […]

Raspunde
Rumeno ucciso in Italia in seguito ad una lite. È venuto dalla Romania per ritirare un'auto - sci-med.it ianuarie 4, 2024 at 11:11 am

[…] Il delitto sarebbe avvenuto a seguito di una lite legata al recupero di un furgone, del valore di 7.000 euro, secondo quanto riferito vasiledale.ro. […]

Raspunde

Dă-i un răspuns lui 4 români suspecți în cazul uciderii unui băimărean în Italia au fost arestați și duși în închisoarea din Pavia – Stiri din Maramures Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.