În urma probatoriului administrat și a cercetărilor efectuate într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, sub supravegherea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 23 de ani, din Baia Mare, bănuit de comiterea infracțiunii.
În fapt, la data de 16 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că în perioada 5 – 8 iunie, persoane necunoascute au sustras mai multe bunuri din curtea unei societăți comerciale.
De îndată, polițiștii au demarat cercetările în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și recuperării prejudiciului cauzat.
În baza activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști s-a stabilit faptul că persoana bănuită de comiterea faptei este un tânăr de 23 de ani, din Baia Mare.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 27 mai – 18 iunie, prin escaladarea gardului împrejmuitor, acesta ar fi pătruns, în repetate rânduri, în curtea unei societăți comerciale din Baia Mare și ar fi sustras mai multe unelte și bunuri, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu de 14.300 de lei.
Având în vedere materialul probator existent în cauză, la data de 18 iunie a.c., polițiștii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au dispus măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Ce spune instanța
| MARCOVICI MARIUS-ADRIAN | Inculpat |
Solutia pe scurt: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 2248/197/P/2026 din data de 19.06.2026 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, din data de 19.06.2026 până în data de 18.07.2026 inclusiv, a inculpatului MARCOVICI MARIUS-ADRIAN,…, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art 228, al. 1, 229, alin. 1 lit. b ?i d din Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Cod penal (4 acte materiale) și art. 41 alin. 1 din Cod penal. Respinge solicitarea inculpatului MARCOVICI MARIUS-ADRIAN, prin apărător, de a se lua măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu cea a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi la comunicarea minutei pentru Ministerului Public. ronunţată în camera de consiliu, azi, 19.06.2026, ora 11:20. Document: Încheiere de dezînvestire 2804/2026 19.06.2026
Notă: Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitatea care nu poate, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.










