BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

Vârstnică (62 ani), uitată de CFR noaptea în Gara din Baia Mare. După 10 ore de călătorie spre Satu Mare

O sătmăreancă, în vârstă de 62 de ani, a fost lăsată, pur și simplu, de angajații Căilor Ferate Române – Călători (CFR) în gara din Baia Mare. Femeia pornise din gara din Brașov în această dimineață, de la ora 08.51. După circa zece ore de călătorie pe o căldură greu de suportat, sătmăreanca trebuia să ajungă în Gara CFR din Baia Mare în această seară, în jurul orei 20.00, conform informațiilor PresaSM.

Doar că trenul (fără să ne mai surprindă) a avut întârziere, și a ajuns cu câteva zeci de minute mai târziu în Baia Mare. Problema a fost că sătmăreanca avea un bilet pentru trenul Baia Mare spre Satu Mare, care a pornit de la 20.15. Femeia s-a dus la reprezentantul CFR de pe trenul Brașov- Baia Mare și l-a întrebat ce poate să facă, iar acesta ar fi ridicat din umeri.

Ajunsă în Gara CFR Baia Mare după ce trenul spre Satu Mare a plecat, i s-a spus nonșalant că mai are o legătură spre Satu Mare în jurul orei 00.00. Femeia s-a speriat de perspectiva de a rămâne singură în gară, așa că și-a sunat fiul, care a trimis un prieten cu mașina după mama sa.

Iată cum CFR Călători nu reușește să își respecte propriile legături. Căci trenul Baia Mare – Satu Mare trebuia să preia călătorii de pe trenul Brașov – Baia Mare.

”Mi-am lăsat mama să vină cu trenul crezând că cei de la CFR vor ține în gară trenul Baia Mare spre Satu Mare până când va ajunge trenul de la Brașov. Căci aceasta era logica. Dar nu, CFR mi-a abandonat mama în gară. Eu am fost plecat din Satu Mare și am fost nevoit să îmi rog un prieten să meargă repede cu mașina să o ia pe mama. Rușine celor de la CFR care nu au mișcat un deget”, a spus fiul femeii, pentru PresaSM.

Sursa text și foto: www.presaSM.ro.

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE: Tâlhărie dejucată de o femeie cu prezenţă de spirit

Redactie

DESCINDERI: Percheziţii domiciliare privind contrabanda cu ţigări şi evaziunea fiscală în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare

Redactie

ULTIMA ORĂ: Fostul şef al poliţiei din Vişeu de Sus, accidentat mortal pe trecerea de pietoni (FOTO, VIDEO) / ACTUALIZARE

Vasile Dale

2 mesaje

ASB iulie 17, 2023 at 11:36 am

Dupa 10 de calatorie Vosi? Hai ca atat te terorizez cu commenturile pana inveti sa scrii corect. O sa fiu proof reader-u tau pe gratis pana invatam.

Raspunde
Nothx31 iulie 17, 2023 at 1:25 pm

ASB . Comentariile. Rade ciob de oala sparta :)))

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.