BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

ACCIDENT: Doi francezi și o româncă răniți după ce două mașini s-au ciocnit frontal la Sarasău

         Ieri, 09 august, la ora 15.27, polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați despre faptul că pe D.N. 19, pe raza localității, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

          La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un cetățean francez de 75 de ani, dinspre Săpânța înspre Sighetu Marmației, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie de 43 de ani.

          În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferilor, precum și a unei pasagere de 19 ani, ocupantă al locului dreapta-spate al autoturismului condus de cetățeanul francez. Aceștia au fost preluați și transportați de către echipajele S.A.J. și S.M.U.R.D., la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

          Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.    

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: SCANDAL INTR-UN CLUB DIN BAIA MARE. AGRESORUL A INJURAT POLITISTII VENITI LA FATA LOCULUI

Vasile Dale

Ionel Bogdan: 103 de milioane de lei pentru achiziționarea de echipamente  de ultimă generație la Aeroportul Internațional Maramureș

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV – În drum spre intervenție, o autospecială a pompierilor din Borșa a ajuns într-un șanț, Mergeau să ajute localnicii cărora le-au fost inundate subsolurile

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.