BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: Un bărbat ar fi incendiat o anexă plină cu fân la Poienile de Sub Munte

Intervenție de urgență a pompierilor civili din Poienile de Sub Munte azinoapte. Alarma s-a dat în jurul orei 23.15 când s-a semnalat faptul că anexă gospodărească în care era depozitat o cantitate mare de fân a luat foc.

Spre locul incendiului s-au deplasat două echipaje ale pompierilor civili de la SVSU Poienile de Sub Munte, iar în sprijin au fost trimise echipaje pompierilor civili de la Repedea (1 autospecială) și pompierii militari de la Vișeu de Sus (un echipaj).

Conform informațiilor oficiale intervenția a durat aproape 5 ore, focul fiind localizat și stins. Din interior pompierii au scos la timp o butelie cu gaz.

După stingerea focului, polițiștii au ridicat un bărbat, fiul proprietarului se pare, pe care l-au dus la secția pentru audieri. Se pare că acesta ar fi amenințat de mai multe ori că va aprinde bunurile părinților. După ce a fost audiat iar criminaliștii au efecutat cercetarea la fața locului , bărbatul a fost internat la secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației unde medicii vor stabili dacă a avut sau nu discernământ.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

BORȘA – VIȘEU: Prins în flagrant în timp ce oferea spre vânzare parfumuri contrafăcute

Vasile Dale

Două femei din Ocna Șugatag și Borșa au fost bătute de soți în prima zi a anului 2023. Un tânăr din Băița a încălcat ordinul de restricție emis de judecători

Vasile Dale

VIDEO – FLAGRANT: Angajat al Primăriei Baia Sprie prins aruncând ilegal gunoaie și moloz direct în câmp

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.