BREAKING NEWSImportant

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ” Eu nu pot și refuz să-mi asum o asemenea decizie care poate afecta viitorul tinerei generații…”

Comisia juridică a Senatului a acordat marţi, 12 septembrie, în unanimitate un raport negativ unei iniţiativei legislative de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, şi înlocuirea sancţiunilor penale cu amendă contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei.

Propunerea legislativă iniţiată de un grup de deputaţi neafiliaţi, membri ai partidului REPER, sub pretextul aplicării unor practici valabile în alte țări europene, propuneau modificare din infracțiune în contravenție a posesiei de canabis pentru consum propriu. Chiar dacă foloseau ca argument propunerea ca sumele provenite din aplicarea amenzilor să fie utilizată pentru finanţarea programelor naţionale de prevenire, asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.
Chiar dacă inițiatorii proiectului au adus argumente, explicând că in alte ţări „prohibiţia totală a drogurilor a eşuat”, membrii Comisiei juridice au respins cu fermitate inițiativa .

”Proiectul are, ca tehnică legislativă, foarte multe sincope iar eu nu pot să susţin, în România zilelor noastre, ca tineretul să poată deţine și consuma până până la trei grame de canabis, faptă pedepsită doar cu o contravenție. Categoric nu vreau să-mi asum o decizie favorabilă în raport cu inițiativa depusă, măsură care ar genera efecte negative asupra tineretului, implict asupra stării și viitorului naţiunii pe care o servesc”, a concluzionat senatorul Cristian Niculescu-Tâgârlaş, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României

Te-ar putea interesa si

MARȚI 13: Acțiuni de informare preventivă în cadrul controalelor efectuate la lăcașurile de cult și primării

Redactie

FOTO: Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită la Cupşeni

Redactie

GALERIE FOTO, VIDEO: Foc puternic la un depozit de polistiren de pe strada Victoriei. Trei răniți, pagube uriașe (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.