BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

Un băimărean şi-a pierdut viaţa într-un grav accident produs la Salonta. Alte două băimărence au fost rănite (FOTO)

La data de 11 octombrie a.c., la ora 14.11, polițiștii Biroului Rutier Salonta au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.79, în afara municipiului Salonta, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii Biroului Rutier Salonta s-au deplasat cu operativitate la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate, au constatat că, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.79, înspre Arad, ar fi efectuat o manevră de depășire a unui alt autoturism, condus, în aceeași direcție, de un bărbat de 65 de ani, din municipiul Baia Mare, județul Maramureș, în timp ce din sens opus circula un alt autoturism, astfel că, pentru evitarea coliziunii cu autoturismul care circula din sensul opus, tânărul de 23 de ani ar fi a efectuat o manevră de viraj brusc către dreapta, acroșând cel de-al doilea autoturism, condus de bărbatul de 65 de ani.

În urma impactului, ambele autoturisme ar fi părăsit partea carosabilă, prin partea stângă a direcției lor de deplasare și, fiecare dintre ele, ar fi intrat în coliziune cu câte un copac.

În urma accidentului rutier, din nefericire, conducătorii ambelor autoturisme au suferit multiple leziuni, care le-au provocat decesul, la fața locului.

Totodată, în urma accidentului rutier, o tânără de 21 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, pasageră în primul autoturism, o femeie de 65 de ani și o alta de 44 de ani, ambele din municipiul Baia Mare, județul Maramureș, pasagere în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital.

Polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, spune IPJ Bihor.

În cursul zilei de miercuri, 11 octombrie a.c., la ora 14.20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 79, la ieșirea din municipiul Salonta spre Arad, în care au fost implicate cinci persoane aflate în două autoturisme.

Pentru salvarea victimelor, la fața locului au fost mobilizate imediat, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Salonta, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, elicopterul SMURD și un echipaj al SAJ.
Ajunse la fața locului, echipajele de descarcerare au evacuat trei persoane rămase captive în cele două autoturisme avariate, iar echipajele medicale au procedat la evaluarea victimelor, la acordarea îngrijirilor necesare și la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul a două persoane aflate în stop cardio -respirator.
Din nefericire, în pofida eforturilor echipajelor, cele două victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acestora. Celelalte trei persoane rănite au fost asistate medical și transportate ulterior, la spital, anunţă ISU Bihor.

Te-ar putea interesa si

POLIŢIŞTII RECOMANDĂ – GRĂBEŞTE-TE ÎNCET: 10 permise de conducere au fost reţinute ieri în judeţ pentru viteză excesivă

Vasile Dale

AU BĂTUT PALMA? Va fi fostul ministru PLM candidatul AUR pentru funcția de președinte a CJ Maramureș?

Vasile Dale

FOTO: Bărbat din Vișeu de Sus lăsat fără bolidul luxos de 40.000 de euro, ziua-n amiaza mare, pe stradă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.