BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

VIDEO EXCLUSIV: A adomit la volan în Vadu Izei și a ajuns cu mașina printre parapeții metalici de protecție

Un accident de circulație s-a produs azinoapte în jurul orei 3.30 pe DN18 în localitatea Vadu Izei. Din primele informații se pare că un tânăr în vârstă de 19 ani aflat la volanul unui autourism circula dinspre Berbești spre Sighetu Marmației.

În zona podului peste râul Iza acesta ar fi adormit la volan, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu parapetele metalic de protecție dintre partea corasabilă și trotuar.

În uma impactului pasagerul dreapta fața, un tânăr de 19 ani a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Alte două tinere aflate pe bancheta din spate au refuzat transportul la spital.

Polițiștii l-au testat pe cel de la volan (care avea permis de conducere de doar câteva luni) rezultatul indicat a fost zero. S-a deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

ÎN WEEKEND, PE DRUMURILE DIN JUDEŢ: Șapte dosare penale întocmite pe numele maramureșeni certaţi cu legile rutiere

Redactie

VIDEO, FOTO EXCLUSIV: Căutări disperate în Ţara Lăpuşului. Copil dispărut din Dobricul Lăpuşului găsit în Costeni

Redactie

FOTO: Accidente la Recea şi Baia Mare. 5 maşini avariate, 2 răniţi, printre care şi o femeie însărcinată

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.