Important

Polițiștii maramureșeni au donat sânge pentru semenii aflați în suferință

În această dimineață, la sediul I.P.J. Maramureș, picături de viață au plecat și de la polițiștii maramureșeni, către semenii noștri aflați în suferință.

Alături de conducerea unităţii, un număr mare de poliţişti au dat curs acestei iniţiative, dovedind faptul că oamenii legii sunt alături de cetăţeni nu doar prin măsurile menite să le crească siguranţa ci şi prin gesturi de suflet, menite să contribuie la creşterea şanselor de supravieţuire sau vindecare a persoanelor care depind de transfuzii de sânge.
În mod constant, polițiștii maramureșeni încearcă să salveze vieți omenești, iar pe această cale încurajăm cât mai mulți cetățeni să meargă la centrele de transfuzii și să doneze sânge.

Zilnic, în România, este nevoie de 1.000 de litri de sânge. Pentru doar 10 minute, cât durează procedura de donare, cei 450 de ml de sânge pot salva 3 vieți.

Te-ar putea interesa si

CONTRABANDĂ: Percheziţii domiciliare în Baia Mare privind comerţul stradal cu ţigări

Vasile Dale

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Nu va exista niciun amendament privind înghețarea salariilor”

Redactie

INFORMARE: Au fost sancţionate 68 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.