BREAKING NEWSImportant

O șoferiță din Baia Mare a lovit o mașină parcată. Avea 1.13 mg/l alcool pur în aerul expirat

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit aseară, 20 decembrie, la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Arieșului din Baia Mare.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, o femeie în vârstă de 43 de ani din municipiu, aflată la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare dinspre strada Oborului, a acroșat un alt autoturism, care se afla parcat regulamentar.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesteia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Te-ar putea interesa si

PENTRU SIGURANŢA MARAMUREŞENILOR: Poliţiştii au organizat săptămâna trecută 20 de acţiuni punctuale şi au intervenit la 322 de evenimente

Vasile Dale

BOGDAN VODĂ: Articole pirotehnice indisponibilizate de polițiști (foto)

Redactie

FOTO: Elevii scolii nr 9 din Borsa au participat la meciul din etapa a IV a a ligii nationale de baschet a echipei ardelene U BT Cluj Napoca

Vasile Dale

2 mesaje

Simi decembrie 21, 2023 at 5:31 pm

O intrebare as avea, la soferita bauta iau luat macar permisul de conducere? Dreept sa stiu ca cu noua legge la unora le iau la altii nu dece? Mita?

Raspunde
Simi decembrie 21, 2023 at 5:32 pm

Ori nu se respecta legia? Multumesc

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.