BREAKING NEWSImportant

FOTO: Ziua Porților Deschise la Jandarmeria Maramureș – 174 ani de la înființarea Jandarmeriei Române

În spiritul tradiției, prieteniei și valorilor comune, jandarmii maramureșeni au sărbătorit azi, în avans, bucuria împlinirii a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române alături de dragi prieteni și parteneri cu care desfășurăm, de fiecare dată, activități valoroase și importante pentru noi și pentru comunitate.

Am ales să dedicăm ziua de azi unor oameni speciali, curajoși și înțelepți care valorizează fiecare clipă și care știu că viața este frumoasă. Este vorba despre prietenii noștri din cadrul Asociației ASSOC Baia Mare, Asociației ,,Cercetașii Munților” și Asociației ,,Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere”, filiala Maramureș.

Ne-am bucurat, totodată, să îi avem alături pe dragii noștri camarazi, foști comandanți ai unității noastre și cadre militare în rezervă sau retragere față de care ne leagă o veche și strânsă prietenie.

Și ca o gazdă bună, am scos pe masă și prin curte tot ce avem noi mai bun: autospecialele din dotare, materialele și tehnica specifice echipei de intervenție și structurii montane, exerciții demonstrative și câteva gogoși.

Vă mulțumim prieteni pentru această frumoasă revedere!

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO – TRAGEDIE LA VIȘEU DE SUS: Un medic din Tulcea a murit după ce s-a izbit cu BMW-ul de o motocicletă. O scândură dintr-un gard a străpuns parbrizul și l-a ucis pe loc

Vasile Dale

VIDEO: Intervenție dificilă în vârf de munte la Poienile de Sub Munte în cătunul Cvasnița. 3 oameni au suferit atacuri de panică

Vasile Dale

GALERIE FOTO / VIDEO: A intrat cu Audi-ul în vitrina unui magazin din Baia Mare (ACTUALIZARE)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.