În acest sfârșit de săptămână, aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au efectuat peste 50 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, atât pe raza localităților de competență, cât și în stațiunile turistice și pe traseele montane. O atenție deosebită a fost acordată zonei din proximitatea lăcașurilor de cult unde slujbele religioase organizate cu ocazia Sărbătorii Floriilor Ortodoxe și a Paștilor Catolice s-au desfășurat fără incidente.
În această perioadă, în cadrul misiunilor specifice, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și, în urma abaterilor legale constatate cu prilejul verificărilor, jandarmii au aplicat mai multe sancțiunile contravenționale în valoare de aproximativ 7000 de lei.
Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool în spații nepermise sau apelare la mila publicului, fapte stabilite de prevederile Legii nr.61/1991 (R) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Totodată, pentru accesul neautorizat cu mijloace motorizate în aria protejată Parcul Național Munții Rodnei, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei.
Jandarmeria Maramureș își reafirmă angajamentul de a fi mereu în slujba comunității, asigurându-i totodată pe cetățeni de aplicarea fermă a legii și de protecția participanților.









[…] În acest sfârșit de săptămână, aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au efectuat peste 50 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, atât pe raza localităților de competență, cât și în stațiunile turistice și pe traseele montane. O atenție deosebită a fost acordată zonei din proximitatea lăcașurilor de cult unde slujbele religioase organizate cu ocazia Sărbătorii Floriilor… Citește mai mult […]