O continuare firească a colaborării solide dezvoltate de-a lungul anilor între Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare și Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Pintea Viteazul” Maramureș a transpus în cadru formal un parteneriat de cooperare menit să consolideze capacitatea de intervenție și sprijin acordată cetățenilor, prin semnarea unui protocol instituțional care stabilește direcțiile comune de acțiune ale celor două structuri de intervenție.
Acordul are în vedere dezvoltarea unor activități comune de pregătire în domeniul acordării primului ajutor medical de bază, un domeniu esențial în care reacția promptă și cunoștințele corecte pot face diferența în situații de urgență. Specialiștii celor două instituții vor participa la sesiuni de instruire, exerciții și activități practice care urmăresc perfecționarea continuă a deprinderilor necesare salvării de vieți.
Protocolul prevede, totodată, implicarea comună în misiuni desfășurate în sprijinul maramureșenilor, atât în cadrul evenimentelor publice de amploare, cât și acțiuni în domeniul montan. Prin valorificarea experienței și resurselor de care dispun, cele două structuri urmăresc creșterea eficienței intervențiilor și consolidarea unui răspuns coordonat în situații care necesită acțiuni rapide și profesioniste.
Acest demers reflectă preocuparea constantă a celor două instituții pentru siguranța comunității și pentru dezvoltarea unei culturi a responsabilității și solidarității. Prin colaborare, pregătire și implicare activă, Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare și Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Pintea Viteazul” Maramureș își propun să contribuie la crearea unui mediu mai sigur pentru toți cetățenii județului Maramureș.
Parteneriatul consfințit astăzi reprezintă nu doar un acord între două instituții, ci o investiție în oameni, în educație și în capacitatea comunității de a răspunde eficient în fața provocărilor și situațiilor de urgență.














