Important

ŞCOALA ÎN SIGURANŢĂ: Poliţiştii urează tuturor elevilor un an şcolar încununat de succese şi împliniri

După o bine-meritată vacanță, şcoala şi-a deschis porţile, iar copiii au păşit din nou în clase cu emoţii. Preocupaţi mereu de siguranţa copiilor, de colaborarea școală – familie – poliție, ce presupune prevenirea delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, poliţiştii maramureşeni au fost prezenţi azi la festivităţile organizate cu ocazia debutului unui nou an şcolar.

Parteneri în procesul de educație, unul dintre obiectivele poliţiştilor este acela de a oferi o educație sănătoasă copiilor, prin transmiterea valorilor de corectitudine, toleranță și respect.

Astfel, poliţiştii le-au transmis părinţilor şi elevilor că le sunt alături, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie, că pot să apeleze cu încredere şi să ceară sprijinul lor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, astfel încât nimic să nu perturbe drumul pe care au pornit pentru atingerea obiectivelor stabilite în activitatea şcolară.

Poliţiştii vor fi în apropierea unităților de învăţământ, pe traseele către școală și spre casă, vor iniţia și desfășura programe și activități de informare și prevenire, vor fi la întâlniri cu elevii şi le vor spune cum să acţioneze atunci când sunt puşi în situații dificile pe stradă, la şcoală, când sunt singuri acasă sau folosesc internetul. Un an școlar plin de reușite și împliniri!

Te-ar putea interesa si

MANDAT PUS ÎN APLICARE: Săpânţean arestat pentru furt de lemne

Vasile Dale

PENTRU SIGURANŢA TURIŞTILOR: Jandarmii montani din Maramureş, din nou pe munte

Vasile Dale

CEREMONIE: Membrii SLI MM pensionați, sărbătoriți în cadru festiv

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.