Eveniment

REŢINUT DE POLIŢIŞTI: Un tânăr din Cerneşti, bănuit că a furat bani şi bijuterii din mai multe locuinţe din Baia Mare

Un tânăr din comuna Cerneşti, bănuit de comiterea de furturi din locuinţe, a fost prins de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare şi reţinut pentru 24 de ore, imediat după ce a pătruns în două locuinţe din municipiu. O parte importantă din prejudiciu a fost recuperat.

Investigaţiile poliţiştilor au relevat că aseară, între orele 19.00 – 20.00, acesta a forţat geamul întredeschis al unui imobil de la parterul unui bloc situat pe bulevardul Bucureşti, de unde a sustras 8 000 de lei, un ceas şi bijuterii. Tot prin efracţie a încercat să pătrundă şi într-un apartament situat pe strada Petru Rareş, însă a renunţat şi a fugit în momentul în care şi-a dat seama că proprietarul era acasă.

La scurt timp de la sesizarea celor două fapte poliţiştii de investigaţii criminale au reuşit să-l prindă, iar în baza probatoriului administrat au dispus reţinerea lui pentru 24 de ore. O parte însemnată din banii şi bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite părţii vătămate.

Tânărul, de 27 de ani, urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Escaladarea şi forţarea geamurilor este un mod frecvent de operare în rândul celor care vizează furturile din locuinţe. Asigurarea imobilului vă poate scăpa de grija pagubelor. Închideţi ferestrele şi uşa de fiecare dată când plecaţi de acasă, mai ales dacă locuiţi la parter sau etajul 1!
Indiferent de pretext, nu oferiţi persoanelor necunoscute informaţii despre dumneavostră sau vecini, nici despre bunurile deţinute. Banii şi bijuteriile sunt pe primul loc în preferinţele hoţilor.
Sistemele de supraveghere descurajează hoţii!
De asemenea, nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care pretind că reprezintă anumite instituţii, dar nu se pot legitima!

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO/VIDEO: REȚINUT – Șoferul care a ucis doi pietoni în Baia Mare a fost testat pozitiv la cocaină!!! Victimele mergeau la colindat și voiau să urce în taxi

Vasile Dale

GĂSIŢI DE JANDARMI: Au plecat să culeagă ciuperci şi s-au rătăcit în zona Băiţa de Sub Codru

Redactie

INFRACŢIUNI RUTIERE: Un băisprian beat la volan a pornit la plimbare prin Baia Mare, un tânăr din Chişinău fără permis a făcut accident în Şomcuta Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.