BREAKING NEWSNationalRecomandate

TREI PERSOANE RĂNITE: Maramureşean implicat într-un accident rutier petrecut la Apahida (FOTO)

Un accident rutier s-a produs miercuri seara in jurul orei 21:00, pe centura Apahida in apropierea de benzinaria OMV.

Din primele informatii este vorba de un autoturism inmatriculat in Hunedoara si o autoutilitara condusa de un sofer din Maramures.

Accidentul s-a produs din cauza soferului din judetul Hunedoara care a intors in mijlocul drumului fara să se asigure.

”S-a intervenit cu o autospeciala de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Trei persoane rănite au fost transportate la spital în stare de conștiență. Nu au fost necesare manevre de descarcerare”, a precizat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospeciala de descarcerare, doua ambulanțe dar si politistii.

Circulatia in zona a fost blocata aproximativ o ora pe durata cercetarilor.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Iarnă în Maramureş. Ninge abundent în Munţii Maramureşului

Redactie

Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a marcat într-un mod inedit Ziua Mondială a Siguranței Pacientului (foto)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Avem imaginile LIVE ale accidentului de pe strada Grănicerilor. Femeia a traversat când mașina era la 2-3 m de zebră

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.