Important

ACŢIUNEA FOC DE ARTIFICII: Poliţiştii maramureşeni au constatat 12 infracţiuni şi au retras 167 kg. de articole pirotehnice

În perioada 19 noiembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au desfăşurat acţiunea FOC DE ARTIFICII, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice şi pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

În perioada menţionată poliţiştii au verificat toate persoanele juridice din judeţ autorizate să deruleze operaţiuni cu articole pirotehnice şi au efectuat controale în centre comerciale şi în zona pieţelor şi târgurilor. O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat mai multe activități de informare în școlile din judeţ.

Astfel, în perioada de referinţă, în judeţul Maramureş s-au desfăşurat 26 de acţiuni de control. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat 12 infracţiuni de efectuare fără drept a unor operaţiuni cu articole pirotehnice. În fiecare caz a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsuri legale. Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 167 kg. de articole pirotehnice.

În acest sezon au fost sesizate poliţiei nouă cazuri de rănire uşoară ca urmare a efectuării fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice. Cele nouă persoane, cu vârste cuprinse între 10 şi 45 de ani, au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, poliţiştii atrag încă o dată atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise şi vă recomandă să respectaţi legislaţia în vigoare. Orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE: Poliţiştii au identificat şi reţinut un tânăr bănuit de comiterea unei tâlhării

Vasile Dale

BORŞA: O tânără, care transporta cu autoturismul material lemnos, oprită de poliţişti

Vasile Dale

ATENȚIE ȘOFERI: Drumul județean 109F între localitățile Baba (Maramureș) și Poiana Blenchii (Sălaj) este închis

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.