Important

ATENŢIE LA HAINELE CU ETICHETE DE FIRMĂ: Produse contrafăcute ridicate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice

Articole vestimentare neinscripţionate sau inscripţionate cu diferite mărci cunoscute confiscate şi dosare penale întocmite de poliţişti ieri, 06 februarie, în urma unor controale la societăţi comerciale din Baia Mare. Scopul acţiunii a fost de a-i proteja pe cumpărători de achiziţionarea unor „falsuri”.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au continuat acţiunile pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi luarea măsurilor legale faţă de agenţii economici care comercializează produse sau bunuri contrafăcute.

În urma controalelor efectuate la sediile a două societăţi comerciale din municipiul Baia Mare, poliţiştii au întocmit două dosare penale după ce au constatat 14 infracţiuni la Legea Nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. Produsele susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea administrării probatoriului şi tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor împlicate în comiterea infracţiunilor.

Te-ar putea interesa si

Gabriel Zetea (PSD): ”Învățământul online poate adânci și mai mult inegalitățile deja mari între elevii români, arată Comisia Europeană”

Vasile Dale

BAIA MARE: Nouă puncte de hidratare pe timp de caniculă

Redactie

VACANȚA ÎN SIGURANȚĂ: Activităţi de prevenţie ale jandarmilor cu elevii din tabăra de la Breb

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.