Important

RALIUL DOAMNELOR: Agent șef adjunct Bella Violeta Panseluța, Poliţia Rurală Groşi, câştigătoarea categoriei MAI

Bella Violeta Panseluța, agent șef adjunct în cadrul Secției1 Poliție Rurală Groși a câștigat locul 1 la Raliul doamnelor, categoria M.A.I.


Concursul de îndemânare, aptitudini și viteză pe un traseu special amenajat a ambiționat mai multe polițiste și angajate I.S.U. MM.

Bella Violeta Panseluța a pilotat autoturismul personal cu precizie și control, reușind să confirme toate abilitățile pe care trebuie să le aibă un câștigător. Polițista a reușit să apese pedala de accelerație cu hotărâre, a stăpânit volanul și a efectuat virajele fără a răsturna niciun jalon.

„A fost distracție și adrenalină, dar au fost și emoții”, a precizat Panseluța.

Pe locul al doilea s-a clasat Laura Augustin, agent de poliție în cadrul Poliției orașului Ulmeni.

Te-ar putea interesa si

FOTO – Protest al angajaților de la Registrul Comerțului din Maramureș

Vasile Dale

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Pentru binele românilor este imperios ca acest guvern incompetent, în frunte cu penalul și țeparul Cîțu, să plece de la conducerea țării!”

Vasile Dale

Dincolo de aparențe: Ofițerii Serviciului Criminalistic – cunoscători ai virtuților culorii

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.