EvenimentNational

ŞOCANT: O fată de 19 ani, cu un ac în burtă, a fost plimbată între spitalele din Satu Mare şi Baia Mare

O fată în vârstă de 19 ani, din comuna Botiz (Satu Mare), a fost plimbată între spitalele din Satu Mare şi Baia Mare, cu un ac în burtă.

Totul s-ar fi întâmplat pe 3 iunie 2019, atunci când tânăra de 19 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Satu Mare.

Potrivit unchiului fetei, aceasta se afla acasă, iar un ac i-a intrat în burtă, în timp ce era întinsă pe pat.

„Nepoatei mele, Maria B. din Botiz, în vârstă de 19 ani, ia intrat din greşeală un ac în burtă, în timp ce era întinsă în pat. Am dus-o la UPU Satu Mare, unde a intrat într-un cabinet şi am lăsat-o acolo. După două ore aflu că nu este medic chirug disponibil la UPU Satu Mare, astfel că nu are cine să-i scoată acul. Ca urmare ea a vorbit cu o colegă din Baia Mare şi s-a dus la spitalul de acolo, pentru că unitatea respectivă dispune de chirurg. Cum se poate întâmpla aşa ceva? Ce UPU este fără specialist chirurg? Nu puteau spune din start că nu este, să mergem în altă parte?”, a declarat unchiul fetei pentru informatia-zilei.ro.

Te-ar putea interesa si

PERFORMANŢĂ: Băimăreanul Patric Iluț, vicecampion mondial la Maribor

Redactie

HOŢII DIN BISERICI AU FOST PRINŞI: PATRU SĂLĂJENI ACUZAŢI CĂ AU SPART BISERICILE DIN BUCIUMI, ŞOMCUTA MARE, HIDEAGA, COLŢIREA ŞI GÂRDANI

Vasile Dale

CORONAVIRUS: În Maramureş sunt în izolare la domiciliu 2845 de persoane şi în carantină 421

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.