ImportantMaramuresul IstoricTara Chioarului

BORȘA: Din cauza vitezei a ajuns cu mașina într-un gard

Azi, 20 iunie, pe strada Alexandru I. Cuza din Borsa a avut loc un accident de circulație soldat cu o victima. Un șofer de 29 de ani, pe fondul viteze e excesive, a trecut pe sensul opus și a intrat in gardul unui imobil.

Din declarațiile acestuia a incercat sa evite un autovehicul care a pătruns parțial pe banda sa de mers din partea dreapta, motiv pentru care a pierdut controlul direcției de mers.

Bărbatul a fost transportat la spital, nu a necesitat internarea. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

SATULUNG:Băimărean cercetat pentru infracţiunea de conducere fără permis

Ieri dimineaţă, în jurul orei 07.30, poliţiştii rutieri au oprit pentru verificări un autoturism condus cu viteză peste limita legală pe D.N.1C, pe raza localităţii Satulung. La volan a fost identificat un bărbat de 42 ani domiciliat în municipiul Baia Mare.

Întrucât conducătorul auto nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, s-a procedat la efectuarea de verificări în urma cărora s-a constatat că permisul de conducere al băimăreanului a fost reţinut în luna ianuarie 2018 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere cu alcoolemie. De asemenea, în urma verificării valabilității inspecției tehnice pentru autovehiculul condus, s-a constatat că aceasta a expirat în cursul lunii mai a.c.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

Te-ar putea interesa si

Scenariu care pare desprins din filme. Noi detalii legate de cazul ambulanțierului din Borșa

Vasile Dale

DISCUŢII DESPRE VIOLENŢĂ şi ANTIBULLYING: Polițiștii Biroului Siguranța Școlară prezenți la Școala Gimnazială Dr. Victor Babeș Baia Mare

Redactie

”CETATEA HUSTULUI”: PREZENTARE PUBLICĂ LA MUZEUL DE ARTĂ

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.