Recomandate

ACCIDENT GRAV: Patru răniți, dintre care doi copii, la Cernești (FOTO)

Un accident rutier s-a petrecut cu puțin timp în urmă, pe DN 18B, la Cernești, în drum spre Târgu Lăpuș.

Din primele informații, în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism, rezultând trei victime neîncarcerate. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri și prim ajutor. (foto arhivă)

Actualizare

Informațiile venite de la echipele ajunse la locul accidentului arată că sunt 4 victime cu leziuni traumatice, două victime fiind minori. S-a suplimentat cu echipaj ATPVM cu medic.

Detașamentul Baia Mare intervine cu o autospecială de transport victime multiple pentru a transporta cele 4 victime la spital. Două dintre victime au rani mai grave.

IPJ Maramureș

Polițiștii din Vişeu de Sus au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un auto cu 1.23 mg/l alcool în aerul expirat

La data de 29 august a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Vişeu de Sus, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Carpaţi din oraş.
Conducătorul auto, un bărbat de 31 de ani, din oraş, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o cencentraţie de 1.23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale.

Te-ar putea interesa si

INFO TRAFIC – DRUM BLOCAT PE UN SENS IN PASUL MESTEACAN PE DN1C. UN TIR S-A RASTURNAT PE SOSEA (FOTO + VIDEO – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Ultima ora: Al doilea BMW distrus la Lapusel in aceasta seara. A lovit un stalp si un gard din beton (foto)

Vasile Dale

EXCLUSIV: Aflați cine se vrea inspector șef ”plin” al polițiștilor maramureșeni. Sunt 4 (OPINIE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.