Eveniment

PERICOLUL DIN STRADĂ: Roi de albine agresive, în sensul giratoriu de la Piața Izvoare (FOTO)

ActualMM.ro a prezentat ieri, în exclusivitate, cazul miilor de albine care roiau în zona Pieței Izvoare din Baia Mare, punând în pericol trecătorii. Un cetățean, apicultor de meserie, ne-a trimis o imagine în exclusivitate cu roiul de albine, așezat în mijlocul sensului giratoriu de la piață.

Cetățeanul curajos a luat situația în propriile mâini și, începând cu aseară, a încercat preluarea roiului. Din păcate, din cauza faptului că albinele erau extrem de agresive, nu l-a putut lua în totalitate.

„Sunt apicultor. În jurul orei 14 am văzut roiul învârtindu-se în mijlocul sensului giratoriu. Aseară m-am deplasat acolo pentru a vedea unde s-a așezat. Albinele erau foarte agresive și nu erau așezate compact, ceea ce m-a împiedicat să pot lua roiul în totalitate. În această după-masă le voi mai face o vizita. Roitul în această perioadă este o anormalitate. Dacă o familie de albine nu este tratată la timp și infestarea cu acarianul varroa este una mare, ele își părăsesc stupul și caută o alta casă”, a declarat Pop Vasile Daniel pentru ActualMM.ro

Din nefericire, deși este vorba despre un caz în care atât cetățenii cât și albinele sunt într-un real pericol, nimeni din nu s-a sesizat.

„Voi încerca să merg chiar și azi să examinez riscul pentru cetățeni și starea albinelor. Teoretic ar trebui sa fie liniștite. Decizia de a acționa a fost a mea, având în vedere că nu pot supraviețui fără ajutor. Nu mai au cules de nectar din natura, și ar muri de foame în scurt timp. În București câtiva apicultori au format o „Patrula Apicola Urbană” tocmai pentru a proteja cetățenii de eventuale atacuri și a salva albinele. Se pare că în viitor va fi nevoie și la noi. Acolo politia locala îi înștiințează pe acei apicultor. Sub găleata din imagine e o scobitura în piatră. Acolo s-au așezat. E un roi pe aproximativ 5 rame”, ne-a mai spus cetățeanul.

Vom reveni cu informații de îndată ce pericolul va fi înlăturat.

Sursa info şi foto ActualMM.ro

Te-ar putea interesa si

SATULUNG: Un barbat din Iași a fost bătut și aruncat jos din autocarul cu care se întorcea din Olanda de Crăciun. A fost găsit pe carosabil

Redactie

ÎNTRE COLŢIREA ŞI HIDEAGA: A rupt cu maşina un stâlp, apoi a ajuns pe câmp

Redactie

EXCLUSIV FOTO/VIDEO – ECONOMIE LA DESZĂPEZIRE? Combustibil turnat din canistre în PET-uri de 5 litri la Sighetu Marmației (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.