Eveniment

ŞI FĂRĂ BANI, ŞI FĂRĂ MUNCĂ: A crezut că va merge la muncă în SUA, însă a rămas fără 1.600 de dolari

A rămas şi fără bani şi fără loc de muncă. Este vorba de un băimărean păgubit cu aproape 1600 de dolari şi care n-a mai ajuns la muncă în SUA, aşa cum i s-a promis. Dându-şi seama că a fost înşelat, acesta s-a prezentat ieri la sediul poliţiei municipiului Baia Mare pentru a depune plângere.

Primele verificări efectuate de poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale au relevat că bărbatul a transmis banii, la finalul lunii iunie, unei persoane domiciliate în SUA, care a pretins că are nevoie de suma menţionată pentru pregătirea actelor de călătorie respectiv angajare.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

Tentaţia unui loc de muncă în străinătate şi posibilitatea unor câştiguri mari îi determină pe unii să apeleze la diferite firme şi chiar să transmită diferite sume de bani. Din păcate, sunt multe oferte de genul acesta care se dovedesc a fi false, iar cei care doresc să plece îşi dau seama de acest lucru doar după ce transmit sume de bani aşa zişilor angajatori. Informaţi-vă înainte de a transmite sume de bani! Nu vă puneţi încrederea în persoane necunoscute!

Te-ar putea interesa si

BAIA SPRIE ŞI ILBA: Doi bărbaţi s-au ales cu ordine de protecţie după ce şi-au agresat partenerele de viaţă

Vasile Dale

FOTO / ACTUALIZARE: Accident pe Bd. Bucureşti. Un motociclist s-a răsturnat. O maşină a ajuns într-un gard la Bârsana

Redactie

Două alcoolemii depistate de polițiști din care una este un nou record în acest an: 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.