Sport

FOTBAL OLD BOYS: Sport Team Baia Mare – Old boys Frontiera 1975 Curtici 5-2 (2-0)

Sâmbătă, 5 octombrie, pe terenul din Săsar s-a desfășurat partida de fotbal old boys dintre Sport Team Baia Mare și Frontiera 1975 Curtici, județul Arad.

Cei din Curtici au întors vizita băimărenilor, care în iunie 2018 au participat la un triunghiular organizat de aceștia, cu participarea unei echipe din Pecica, Arad.

Meciul a fost în prima repriză la discreția băimărenilor, care au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Bogdan Bîrle și Vasile Terec.
Repriza a doua a fost mai echilibrată, ambele echipe reușind să înscrie goluri, primii fiind oaspeții din 11 m, prin Grigore Iamandi (2-1, min. 60), apoi înscrie Ionuț Pop, de la Sport Team (3-1, min. 65), ca în min. 72, curticenii să reducă din diferență (3-2), prin Cosmin Zaharie. Acesta a trimis „o torpilă” de la aproximativ 20 m, la vinclul din dreapta a porții apărate de Edy Costin.

După înscrierea golului de către oaspeți, echipa băimăreană forțează mărirea avantajului pe tabela de marcaj și reușește să înscrie de două ori, prin Bogdan Bîrle și Cristian Bărbos, și astfel meciul se încheie 5-2 în favoarea celor de la Sport Team.

Arbitrajul a fost asigurat de Alexandru Bela, Andrea Mărieș și David Coț.

Echipe

Sport Team: Darius Mihuț, Edy Costi, Florin Frenț, Marius Cardoș, Dorin Avram, Vasile Terec (cpt.), Gheorghe Mateiaș, Virgil Rațiu, Ciprian Coste, Sergiu Fagi, Daniel Lupuți, Marius Hindli, Cristian Bărbos, Bogdan Țentea, Daniel Gheighiș, Bogdan Trif, Bogdan Bîrle și Ioan Marchiș. Antrenor Ioan Marchiș.
Frontiera 1975 Curtici: Ioan Bîrlă, Liviu Neagrău, Dan Neagrău, Radu Julean, Vince Almasi, Ioan Lucaciu ( cpt.), Cosmin Zacharie, Teodor Jivan, Dumitru Stan, Grigore Iamandi, Gheorghe Mocanu, Gheorghe Marian, Teodor Ros, Adrian Zanfir. Antrenor: Gheorghe Marian.

Te-ar putea interesa si

FOTBAL OLD BOYS, MECI REVANȘĂ: Neighbors Team Baia Mare – Sport Team Baia Mare 1-3 (0-1)

Redactie

FOTBAL. OLD BOYS: Sport Team Baia Mare – ASCO CF Baia Mare 3-4 (2-0)

Vasile Dale

DUEL SENZAȚIONAL – INVITAȚIE LA SKANDENBERG: Adrian Lupșe VS Ștefan Tamaș, la Liberty H00kah

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.