ImportantMaramuresul Istoric

FAPTE ŞI CONSECINŢE: Poliţiştii, în dialog cu elevii din Sighetu Marmaţiei

Angrenați în activități menite să confere siguranţă elevilor, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii continuă și în această săptămâna să se întâlnească cu cei pe care tentațiile vârstei îi pot transforma în victime. Marţi, 22 octombrie, polițiștii de prevenire au ajuns la două licee din Sighet Marmației: Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”.

În contextul în care liceenii urmează să participe la balurile bobocilor sau la petrecerile de majorat, polițiștii au subliniat riscurile la care se expun cei care conduc fără să dețină permis, cei care consumă alcool sau substanțe interzise, cei care recurg la violență etc.

Seriile de întrebări – răspunsuri au fost susținute de expunerea unor cazuri concrete, din păcate tragice, în urma cărora tineri ca ei şi-au pierdut viața după ce au încercat să experimenteze lucruri ilegale.
Aspectele dezbătute nu le-au fost neapărat străine adolescenţilor care, fie au avut cunoștințe implicate în diferite cazuri, fie au auzit în mass media despre astfel de incidente. Însă ieri aceştia au conștientizat că expresia „mie nu mi se poate întâmpla” se poate transforma cu ușurință într-o frază afirmativă.
La finalul întâlnirilor de ieri polițiștii au insistat asupra necesității de a sesiza poliţia de fiecare dată când se confruntă cu situaţii care le creează o stare de temere sau când se află în situaţii care i-ar putea pune în pericol.

Te-ar putea interesa si

POLIȚIA RUTIERĂ: 112 km/h pe limită de 50 km/h prin Leordina pe DN18. Șoferul avea permisu suspendat

Vasile Dale

FESTIVALUL ,,TOAMNA CORALĂ CHIOREANĂ” LA ȘOMCUTA MARE

Redactie

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ: COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.