BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

„MEDICINA DE URGENŢĂ AZI”: Salvare spectaculoasă pe Lacul Firiza (FOTO)

Cea de a V-a ediție a Conferinței „Medicina de Urgență AZI” a debutat în dimineața zilei de joi, 30 ianuarie 2020, cu lucrări științifice, însoțite de demonstrații practice.

În a doua parte a zilei a avut loc un exercițiu de salvare spectaculos, organizat de către Detașamentul de Pompieri ”Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” Maramures. Scenariul exercițiului a presupus salvarea unor persoane căzute dintr-o barcă în lacul de acumulare Strâmtori-Firiza. Persoanele se aflau la pescuit, iar echipajul de scafandri, care desfășura un antrenament pe lac, a observat că pescarii au căzut în lac și strigă după ajutor. Exercițiul a cuprins trei etape: etapa de stabilire a măsurilor și acțiunilor necesare gestionării situației de urgență, etapa de căutare-salvare a persoanelor si etapa de acordare a asistenței medicale de urgență.
Evenimentul „Medicina de Urgență AZI” va continua până duminică, 2 februarie și va reuni reprezentanţi din lumea medicală şi din structurile reprezentative ale situaţiilor de urgenţă din întreaga țară, dar și din străinătate.


Manifestarea este organizată de Asociația “Prietenii Spitalului”, Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, SMURD Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș și Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș.
Programul complet al evenimentului se poate consulta accesând www.sptmm.ro

Te-ar putea interesa si

FOTO – A PREDAT PERMISUL: Șoferiță de Audi din Lăpușel înregistrată de radar cu 118 km/oră în Bârsău Mare din Sălaj

Vasile Dale

CLUBUL MINAUR ÎN PARAGINĂ: Cablurile de curent atârnă peste strada Valea Roșie. Nicio măsură de două săptămâni (galerie foto cititori)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Explozie la Cluj Napoca – O femeie carbonizată, două persoane cu arsuri

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.