Important

STAGIU DE PREGĂTIRE: Studenţi în practică la Jandarmeria Maramureş

Începând cu data de 10 februarie şi până în data de 08 martie a.c., şase studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, arma Jandarmi, trei din anul întâi și trei din anul doi de studiu, se află în stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, cei şase studenţi îşi desfăşoară stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ.

Tinerilor studenţi le sunt prezentate unele aspecte legate de specificul inspectoratului, programul şi misiunile executate de către jandarmii maramureşeni. Cei șase tineri, se pregătesc pentru a deveni ofițeri jandarmi și vor efectua, timp de o lună de zile, stagiul de practică, fiind repartizați să-şi pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, în misiuni de ordine şi siguranţă publică, pază şi protecţie instituţională precum şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pentru a cunoaşte cât mai bine aspectele practice ale activităţii derulate de jandarmii maramureşeni.

Pe întreaga perioadă a stagiului de practică, studenţii sunt îndrumaţi de către tutori jandarmi, ofiţeri cu experienţă în activitatea profesională, la structurile/subunităţile la care au fost repartizaţi.

Te-ar putea interesa si

TREI MOTIVE SĂ ALEGI ȘTRANDUL TĂȘNAD CA DESTINAȚIE DE CONCEDIU ÎN ACEASTĂ VARĂ

Vasile Dale

22 august – Vlăduța Lupău și Rapsozii Maramureșului la Sărbătoarea comunei Moisei

Vasile Dale

EVENIMENT: „Crăciun în Maramureș”, ediţia a XIII-a

Redactie

1 mesaj

Andrei M februarie 11, 2020 at 10:29 am

din ceva normal tu faci stire? asa da….. felicitari!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.