EvenimentNational

MARE PIERDERE PENTRU TEATRU – Un mare actor în Baia Mare a părăsit scena vieții

În dimineața zilei de 15 februarie s-a stins din viață actorul Paul Talașma, cel care ne-a încântat pe pe scena băimăreană prin anii ’90. Ani de care își amintea cu plăcere și bucurie, dar și cu ofurile acelor vremi: ”Eram actor în Baia Mare, la Teatrul Dramatic și nu puteam merge în turneu la Ivano-Frankvisc, în Ucraina românescă, să joc pentru românii de peste Tisa (unde toți „plânsu-mi-s-au”); eram iubitor de public, aveam revistă de top în acest Teatru, secție de Revistă, alături de care am făcut carieră în cel mai frumos mod posibil”

”Conu` Paul Talaşman este azi unul dintre actorii care apără ultima redută a scenei româneşti de pronunţata tendinţă a desocializării de boierimea romantică dedată plăcerii de boemă neconvertită la modernitatea aproape de limita afectivităţii umane. A cunoscut brazii şi florile soarelui teatrului românesc, a trăit sub focurile rampei clipe de surâsuri şi oftaturi. Avem a face, privindu-l şi auzindu-l, cu mărturisitorul pe viu despre viaţă şi teatru! A fost de o viaţă rob de bunăvoie al Thaliei” – așa suna prezentarea actorului Paul Talașman, făcută pe site-ul Teatrului ”Constantin Tănase” – acolo unde și-a încheiat cariera. Actorul a fost cunoscut pentru rolurile din ”Vine poliția” (2008), ”O seară la revistă” (2013), Tortured for Christ (2018), dar și pentru cele din serialele ”Triplusec” (socrul mic; 2018), respectiv ”Las Fierbinți (Nea Țolea; 2016).

Colegul nostru, actorul Paul Talașman ne-a părăsit, plecând să strălucească de-acum încolo printre stelele Teatrului și Filmului românesc. Dumnezeu să îl odihnească! Condoleanțe familiei îndoliate” – a fost postarea plină de tristețe a colegilor dfin teatrul de revistă bucureștean.

Sursa text – DirectMM.ro

Sursa foto – Teatrul Constantin Tanase

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Accident mortal în judeţul Satu Mare, implicat un autoturism din Ucraina, care era în drum spre Petea din Sighet (ACTUALIZARE)

Redactie

CARANTINĂ ZONALĂ pentru comuna Groși, cu localitățile aparținătoare Groși, Ocoliș și Satu Nou de Jos

Redactie

ACCIDENTE: Șofer beat și fără permis din Poienile de Sub Munte ajuns cu mașina în gard. Pieton beat accidentat la Vișeu de Jos

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.