Important

Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, cluburi/pub-uri, parcuri/zone de agrement, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate ieri, 13 iulie, au participat 81 de poliţiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi autorităţi publice locale.

Astfel, la nivelul județului Maramureş, au fost executate 16 de acțiuni punctuale. În cadrul acestor activităţi au fost verificate 44 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate şi au fost legitimate 76 de persoane.

A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

De asemenea, au fost aplicate 191 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 în valoare de peste 82.000 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Te-ar putea interesa si

SEINI: Peste 400 de pachete de țigarete ridicate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice

Redactie

ISU MARAMUREŞ: MĂSURI DE PREVENIRE PE TIMPUL ACTIVITĂȚILOR CU FOC DESCHIS

Redactie

Ionel Bogdan: Am plasat o capsulă a timpului cu mesaje pentru viitor în fundația noului terminal de pasageri. Marcăm astfel o etapă importantă în dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.