RecomandateSport

FOTBAL / ACTUALIZARE: Recea face istorie în Liga 2 şi învinge Rapid Bucureşti. Organizatorul este anchetat de poliţie (FOTO)

ACS Comuna Recea și Rapid s-au duelat în etapa a 5-a din Liga 2, iar gazdele au câștigat cu 2-1.

Deși prezența fanilor pe stadioanele din România este interzisă, aproximativ 100 de persoane se aflau în tribuna arenei din Recea.

Potrivit protocolului FRF, în zona 2, tribuna stadionului, au voie 130 de persoane, dar toate trebuie să fie implicate în organizarea meciului, angajați ai cluburilor sau să fie reprezentați media, FRF, LPF. În tribune au putut fi văzuţi însă şi destui minori, şi oameni care mai degrabă păreau spectatori obişnuiţi, nicidecum personal care se ocupă de organizare. Mai mult, mai nimeni n-avea mască de protecţie!

În plus, câteva sute de fani s-au îngrămădit în afara stadionului, urmărind partida prin gardul de lângă stadion, fără să respecte regulile de distanțare impuse.

„Nu am timp să vorbesc! Nu știu despre ce e vorba”, a declarat Felix Grigore, directorul departamentului de competiții din cadrul FRF, pentru GSP.ro.

Potrivit surselor noastre, organizatorul respectiv ACS Comuna Recea, este anchetat în privinţa spectatorilor.

Sursa gsp.ro

ACTUALIZARE

Accesul spectatorilor la meciul de fotbal din Liga a II-a dintre echipele ACS Recea-Rapid Bucuresti, s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale.
Persoanele prezente în zona 2 au fost verificate pe bază de tabel de către observatorul de joc și corespund Regulamentului și Protocolului FRF.
Pe timpul meciului, ploaia torențială a determinat persoanele aflate în zonele 1 și 2 a stadionului să se regrupeze în singura zona acoperită pentru a se adăposti. Observatorul de joc nu a constatat încălcări ale normelor legale.
La acest moment, situația este analizată în vederea luării masurilor legale care se impun, spun reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca

Te-ar putea interesa si

DN 18, MOISEI: După ce a pierdut controlul volanului, un şofer a intrat cu maşina într-o staţie pentru autobuz. El s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Incident sinistru în cimitirul ”Rai” din Cavnic. A intervenit poliția și SMURD-ul

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: MACABRU – Căprioară măcelărită și aruncată la tomberoanele de lângă terenul de Atletism din Baia Mare – ACTUALIZARE

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.