BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

FOTO DOCUMENT – DE NOAPTEA MINȚII: ȘEFUL POLIȚIEI LOCALE BAIA MARE a interzis ceva ce e interzis printr-o lege PENALĂ!!!!

De râsul curcilor! La trei zile de la apariția în spațiul public a unor imagini video înregistrate în incinta sediului Poliției Locale Baia Mare, directorul acestei instituții a dispus, printre altele, dispus o măsură care este prevăzută deja în legislația penală a României. Dar haideți să vedem cum ”s-au luminat” cei de la Poliția Locală Baia Mare, în condițiile în care la momentul la care facem vorbire ei se află în subordinea Poliției Naționale din cauza pandemiei de COVID-19.

”Decizia nr. 1/20.01.2021 privind modul de purtare a uniformei de serviciu, întocmirea planificărilor, prezentarea la serviciu atunci când se execută serviciul pe mai multe schimburi, respectiv interzicerea folosirii de gadgeturi, aparatură foto video, dispozitive de interceptare de către personalul Direcției Poliția Locală Baia Mare… (directorul executiv al Direcției Poliția Locală a Municipiului Baia Mare DECIDE:

art.4 Începând cu data de 20.01.2021 este interzisă folosirea de gadgeturi, aparatură video audio, aparatură de interceptare de către angajații Direcției Poliției Locale, de utilizarea acestora atât în incinta instituției cât și în afara acesteia, execepție făcând mijloacele primite în dotare pentru a le folosi sau utiliza, efectiv pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Este interzisă filmea, inregistarrea sau executarea de fotografii în incinta/interiorul instituției”.

De ce a dispus Ghiță Perian interzicerea a ceva ce deja e interzis prin CODUL PENAL, greu de spus. De ce la trei zile după apariția în spațiul public a respectivelor imagini – din nou greu de spus. În articolul de mai jos puteți citi în detaliu ce s-a întâmplat în sediul Poliției Locale Baia Mare, cum polițiștii locali s-au înregistrat între ei. Știm că IPJ Maramureș s-a sesizat și că în acest moment este un dosar penal în lucru.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

Foto: Borșa – A ascuns lemn fără documente de proveniență între navetele de bere. Marfa a fost confiscată de polițiștii de frontieră maramureșeni

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: BRAVO LOR – Polițiștii din Baia Sprie au escortat un șofer din Săcel care își ducea soția să nască la Spital

Vasile Dale

Ce motive are Vasile Moldovan, primarul din Sighet, să ceară dizolvarea Consiliului Local

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.