BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

FOTO/VIDEO: Două maşini s-au ciocnit la intersecţia dintre străzile G. Coşbuc şi Culturii. Un șofer era băut și s-a ascuns în scara unui bloc (ACTUALIZARE)

Accident rutier în această seară în Baia Mare, cu implicarea a două autoturisme. Coliziunea s-a produs la intersecţia străzilor Culturii şi George Coşbuc.

Imediat după accident unul dintre șoferii implicați în accident ar fi fugit de la fața locului, încercând să se ascundă în scara unui bloc. El a fost prins de polițiști.

A fost testat iar etilotestul a indicat 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ACTUALIZARE -IPJ MARAMUREŞ

Ieri, 30 ianuarie, în jurul orelor 21.30, polițiștii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Piața Revoluției la intersecție cu strada Culturii.

La fața locului polițiștii au constatat faptul că două autoturisme au întrat în coliziune.

Unul dintre autoturismele implicate în accident și-a continuat deplasarea, fiind identificat de polițiști pe strada George Coșbuc, unde a fost abandonat de conducătorul acestuia.

La scurt timp a fost identificat șoferul, un bărbat de 43 de ani din Zalău și pasagerul care se afla în autoturism în momentul producerii accidentului, un bărbat de 41 de ani din Baia Mare.

În urma impactului doi pasageri din autoturismul identificat la locul producerii accidentului au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a autoturismului identificat la fața locului a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.

Totodată a fost testat și cel de-al doilea șofer implicat în accident, rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceștia au fost conduși la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Te-ar putea interesa si

DISPĂRUT: Un bărbat de circa 76 de ani este căutat în zona Şişeşti (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

URMĂRIT DE POLIŢIŞTI: Băimărean beat la volan şi fără permis

Vasile Dale

Mai ai 5 zile să câștigi o izolație continuă GRATUITĂ pentru căminul tău!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.