BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Chioarului

EXCLUSIV VIDEO / FOTO: Atenție la țeparii din imagini – Un șomcutean a plătit 2500 euro pentru o construcție modulară. A primit… doar niște promisiuni

Un șomcutean s-a ales cu o pagubă de 2.500 de euro după ce a apelat la serviciile mai multor persoane din județul Galați. Păgubitul a găsit pe paginile de socializare o ofertă de nerefuzat pentru a construi un imobil modular – 7.000 euro. După ce a discutat la telefon cu indivizii, aceștia au ajuns în Maramureș, la Șomcuta Mare.

”Au început să măsoare și m-au tot aburit că rezolvă totul în câteva zile. Le-am dat un avans de 2.500 de euro. S-au apucat de lucru. Au ridicat cadrul imobilului. Și atât. La scurt timp mi-au cerut să le mai plătesc pentru că aveau de comandat plăcile pentru pereți, că aveau de comandat ferestrele, ușile etc. Nu am vrut să le mai dau nimic.

Au plecat, spunând că vor reveni în ziua următoare. Nu au mai venit niciodată. Mâine dimineață mă voi prezenta la poliție pentru a depune o plângere. Sper ca oamenii din Maramureș să îi vadă și să nu pățească același lucru ca și mine. Să plătească și să fie înșelați.

I-am căutat o zi pe paginile de socializare. Am găsit deja vreo trei profiluri cu diferite nume. Când le-am dat avansul le-am cerut un document de identitate. Mi-au spus că nu au la ei. Le-am cerut măcar o copie după permisul auto. Mi-au spus că nu au asupra lor, că pe ei nu îi oprește nimeni în trafic. M-au înșelat vorbindu-mi frumos” ne-a spus maramureșeanul nostru.

vom reveni

Te-ar putea interesa si

ŞOMCUTA MARE: Două maşini implicate într-un accident rutier

Vasile Dale

RUTIERE ÎN WEEKEND: Urmărire în trafic, băuţi şi fără permis la volan, accidente

Redactie

În 2023 au murit mai mulți oameni pe șoselele Maramureșului deși au fost mai puține accidente grave!

Vasile Dale

1 mesaj

mo februarie 15, 2021 at 10:27 am

Poti spune ca ti-ai cumparat umpic de minte cu banii aia, dar nici asta nu-i sigur…

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.