BREAKING NEWSTara Chioarului

MIREŞU MARE: Un băiat de 13 ani a ajuns la spital, după ce maşina în care se afla a intrat în conducta de gaze

Azi-noapte, la ora 23.14, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că în localitatea Mireșu Mare s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a mai multor persoane.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr de 18 ani din Finteușu Mare, aflat la volanul unui autoturism, la intersecția străzii Dorobanților cu strada Terenului, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă și a intrat în conducta de gaze. În urma impactului, conducta de gaze nu a suferit avarii.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pasagerului aflat pe bancheta din spate, un băiat de 13 ani din Baia Mare, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a rămas internat sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tânăr în vârstă de 22 ani condamnat la pedeapsa închisorii 3 ani și 2 luni pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă

Ieri, 27 aprilie, ora 20.14, polițiștii Secției 3 Fărcașa au pus în aplicare un mandar de executare a pedepsei închisorii pe numele unui tânăr de 22 ani din Ardusat.
Acesta este condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
Tânărul a fost depus la Penitenciarul Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT RUTIER LA TÂRGU LĂPUŞ: S-a răsturnat cu maşina în Valea Dobricului. O persoană încarcerată

Redactie

LA UN PAS DE EXPLOZIE – Incendiu violent pe strada Barajului din Baia Mare (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Călin Bota, economistul băimărean care se va bate în Parlament pentru finanțarea proiectelor din Planul lui Bogdan: „Fondurile europene reprezintă garanția că Maramureșul și România se vor dezvolta într-un ritm accelerat”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.