Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

EXCLUSIV FOTO/VIDEO: Atacul urşilor continuă la Repedea. Taur ucis la o stână de pe Valea Repezii

Al treilea atac în decurs de 10 zile a avut loc în această dimineață pe același fond cinegetic, respectiv nr. 7 Repedea. În această dimineață, în jurul orei 7:00, a mai căzut victima urșilor încă un taur la o stână din zona Gropşoara de pe Valea Repezii.

„Așteptăm convocarea pentru a evalua paguba. Oare pana când este aceasta specie mai presus decât omul și animalele acestuia?

Din nefericire se pare ca din ce in ce mai des avem astfel de probleme. Inca o dată o spun, gestionarul fondului de vânătoare nu poate face nimic împotriva acestei specii din cauza legislației. Pentru cei care vehiculati informația falsa ca au fost adusi ursi din alta parte, NU ESTE ADEVĂRAT! Nu s-a adus niciun urs! Ursii s-au înmulțit exagerat din cauza ca de 6 ani nimeni nu se atinge de ei!”, declară Gavrilă Bor, preşedintele Fondului de Vânătoare 7 Repedea.

CITEŞTE ŞI

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT