BREAKING NEWSImportantTara Lapusului

Galerie foto: 7 copii sunt în vacanța de vară la un atelier de Tâmplărie organizat de Asociația Start Băiuț

Zilele astea Asociația Start Băiuț organizează un atelier de tâmplărie pentru copii din comuna Băiuț. La această acțiune participă 7 copii din Băiuț. Astăzi este ultima zi a proiectului. Cei 7 copiii înscriși și-au desfășurat activitatea într-o sală pusă la dispoziție de Primăria Băiuț. Meșterul popular Avram Dan și Bucska Sanyi s-au ocupat de copii.

Anunțul celor de la Asociația Start Băiuț

Vacanța de vară întâmpină copiii claselor V – VIII cu un Atelier de Tâmplărie organizat de Asociația START Băiuț. Sunt invitați copiii interesați de arta mesteșugului în lemn și care doresc să deprindă și dezvolte aptitudini în acest domeniu. Atelierul va fi condus de domnul Avram Dan, binecunoscut nu doar pe plan local pentru talentul și priceperea cu care realizează lucrări de artizanat, și domnul Bucska Sanyi, priceput tâmplar de asemenea, și va avea loc într-o sală din cadrul și pusă la dispoziție de Primăria Băiuț. Se vor organiza trei grupe de lucru pe parcursul zilelor de curs, prima grupă incepând lucrul luni, 5 iulie, următoarea 6 iulie, ultima grupă pe 7 iulie, iar orele de desfășurare vor fi 15:00 – 17:30. Grupele for fi alcătuite din câte 5 copii și va exista o limită de 15 copii, astfel încât activitatea să se desfășoare într-un climat optim. La sfârșitul cursului, copiii cei mai talentați și harnici, desemnați de conducătorii atelierului, vor fi premiați.Părinții copiilor interesați pot să își inscrie copiii sunând la numerele de telefon: 0751.162.740 – Avram Dan, 0740.869.241 – Bucska Sanyi.

Te-ar putea interesa si

CONSILIUL JUDEŢEAN MARAMUREŞ: Campaniile de sprijin pentru Ucraina continuă în fiecare zi. Solidaritate și sprijin pentru refugiații și soldații ucraineni

Redactie

După 16 ani, primul automotor ucrainean face o cursă de probă pe linia Berlibas (UZ) – Valea Vișeului (CFR), linie de tranzit la granița cu Ucraina!

Vasile Dale

Admitere Poliţie de Frontieră 2023 la şcolile postliceale ale MAI. Calendar admitere şi probe de concurs

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.