Important

CEREMONIAL: Avansare în grad şi trecere în rezervă la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş

Astăzi, 2 august a.c., începând cu ora 08.30, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, a avut loc un ceremonial prilejuit de avansarea în grad, la termen, a jandarmilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instituţii.
Cu această ocazie, pe platoul din incinta unităţii, s-a prezentat onorul şi s-a întonat Imnului Naţional al României. În continuare, adjunctul Inspectorului şef, domnul colonel Tălpășan Ioan a dat citire Ordinului Inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş pentru înaintarea în grad a 2 ofiţeri şi 80 subofiţeri, prilej cu care a înmânat noile grade. În conformitate cu legea nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare, gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar.
Tot în acelaşi cadru festiv s-au desfăşurat și activitățile de trecere în rezervă a colegului nostru plt.adj.șef Vakon Attila, care a fost apreciat pozitiv pentru întreaga lui activitate profesională.
Adjunctul Inspectorului şef a mulţumit personalului avansat în gradul următor, pentru activitatea profesională desfăşurată şi rezultatele obţinute, i-a felicitat şi le-a urat mult succes în activitate totodată urându-i pensie îndelungată colegului nostru care astăzi a decis ca după o carieră onorabilă să predea ştafeta celor mai tineri.

Te-ar putea interesa si

Adrian TODORAN: Reducem prețul apei cu 30% și scădem nivelul taxelor și impozitelor mărite fără temei, în ultimul an. Din respect pentru FAMILIILE băimărenilor

Redactie

Poliția, partener cu rol activ în prevenirea consumului de droguri

Redactie

Evenimentul ”Prieteni cuvântători cântă pentru prieteni necuvântători” editia a-VI-a se desfășoară cu „Casa închisă!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.