BREAKING NEWSImportant

FOTO – Polițiștii au răspuns prezent în tabăra de vară de la GROȘI

Azi polițiștii de prevenire împreună cu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș au poposit într-un loc pitoresc, la doar câțiva km de Baia Mare, unde în liniștea câmpului și la umbra unei cabane de lemn, copiii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lupan” din Groși s-au întâlnit în a doua zi de tabăra pentru a petrece timp de calitate departe de tehnologie și alte tentații ale lumii moderne.

Printre alte activități interesante, pe care copiii le desfășoară în tabără, polițiștii au discutat cu aceștia despre bullying, infracțiunile pe care le pot comite prin acest tip de comportament și despre consecințele acestuia, atât din punct de vedere penal cât și uman.

Iar pentru că e vacanță și joaca trebuie să fie la loc de cinste, polițiștii au invitat cei 45 de copii prezenți să se implice în jocul cu roata prevenirii.

Astfel au aflat informații utile despre cum pot să prevină atât victimizarea prin diferite tipuri de infracțiuni cât și comportamentele delincvente. Au aflat lucruri despre lege, despre drepturile omului, despre siguranța lor acasă și în mediul online, despre consumul de droguri și despre diferența dintre lovire și autoapărare.

Copiii au fost curioși, au răspuns la întrebări, au pus întrebări și s-au jucat de-a prevenirea cu polițiștii. Nu le mai rămâne decât să pună în practică ceea ce au învățat.

Polițiștii felicită inițiativa organizatorilor taberei și le mulțumesc pentru includerea în program a activităților de prevenire a criminalității.

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE: Femeie de 78 de ani, dispărută din Cătălina. A fost găsită decedată

Redactie

ACCIDENT LA ICLOD: O șoferiță de 21 de ani din Maramureş s-a izbit cu mașina de un stâlp

Redactie

ÎNCĂ DOI: Alţi băimăreni, identificaţi practicând acte de exhibiționism în plină zi

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.