BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

Foto/video – ACCIDENT GRAV: 8 victime după ce un microbuz a fost lovit trenul interegio Baia Mare – Cluj în URIȘOR

Un grav accident de circulatie a avut loc in urma cu putin timp in localitatea Urisor. Din primele date, o duba a fost lovita de tren.

Conform celor de la ISU, opt persoane au nevoie de ingrijiri medicale, doua dintre ele fiind in stare grava: o fetiță de 13 ani și mama ei.

„Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie Salvatorii intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de transport personal şi victime multiple, 2 ambulante SMURD şi 4 ambulante ale Serviciului Judeţean de Ambulanta. In sprijin, la locul intervenţiei a fost trimis şi un elicopter SMURD”, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Șoferul microbuzului a intrat pe un drum agricol ca să evite aglomerația

Șoferul microbuzului a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a arătat că nu era sub influența băuturilor alcoolice, potrivit informațiilor obținute de reporterul Observator Alex Prunean. Acesta le-ar fi spus polițiștilor că a vrut să evite coloana de mașini de pe drumul național de la intrarea în Dej, așa că a luat-o pe drumurile agricole aflate paralel cu drumul national.

Stire in curs de actualizare.

Te-ar putea interesa si

ULTIMĂ ORĂ: Două victime după ce s-au răsturnat cu motocicleta pe Gutâi (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

VIŞEU DE JOS: Poliţiştii de frontieră au găsit cartușe pentru armă de vânătoare și dispozitiv tip amortizor descoperite în mașina unui maramureşean

Redactie

VIDEO: Incendiu la un magazin din centrul orașului Cavnic. O persoană intoxicată cu fum (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.