Important

UN NOU PROIECT: Noi oportunități de învățare la Esperando

Începând cu luna octombrie a acestui an, Asociația Esperando derulează proiectul “C.E.S. – Cultura- de la Educație la Sănătate”.
În cadrul acestui proiect vor fi organizate o serie de workshop-uri și activități educative de tip non-formal, în colaborare cu specialiști din diferite domenii, care vor realiza activități de: terapie prin muzică, terapie prin dans, terapie prin teatru și mimică, terapie prin meșteșuguri și terapie prin pictură.
Proiectul are ca scop îmbunătățirea vieții persoanelor cu dizabilități din Baia Mare, prin educarea și implicarea voluntarilor din domeniul cultural, a tinerilor din școli, în activități terapeutice, culturale, educative și de socializare.
Activitățile artistice pot vindeca și produce efecte benefice, oferind persoanelor posibilitatea de a își exprima non-verbal emoțiile negative, furia, anxietatea, temerile, neliniștea, tristețea etc.
În concepția unor specialiști, creativitatea este cea care ajută la vindecare, pentru că în general oamenii au emoții și abilități despre care nu sunt conștienți. Prin stimularea creativității, necesară în activitățile artistice, de fapt se reușește să se scoată la iveală potențialul pe care nu îl cunoaștem.
În cadrul sesiunilor de terapie prin artă (cultură), participanții sunt încurajați în a folosi arta așa cum o înțeleg ei pentru a atinge obiectivele terapeutice.
Proiectul se va derula vreme de 3 luni și este cofinanțat de către Municipiul Baia Mare conform legii 350/ 2005.

Te-ar putea interesa si

Campania de sprijin pentru Ucraina continuă în Maramureș

Redactie

Circuitul Maramureșului, concurs de alergare pentru adulţi şi copii

Redactie

CUPA PRESEI – Jurnaliștii de teren ai televiziunilor naționale au acaparat podiumul la concursul de conducere defensivă organizat de Poliția Rutieră Maramureș

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.