BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

FOTO – Călăuză din Maramureş şi trei migranţi din Egipt, reţinuţi la PTF Petea

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare împreună cu lucători din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat ascunşi într-un microbuz trei cetățeni din Egipt, pe care şoferul, un cetățean român, din Maramureş, intenţiona să-i treacă ilegal în Ungaria.

În data de 4 februarie 2022, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de ieșire din România, un cetățean român, în vârstă de 29 de ani din județul Maramureş, la volanul unui microbuz înmatriculat în România.

În urma unui control asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat sub bancheta din spate un loc special amenajat, iar în interiorul acestuia au fost descoperiți ascunşi trei bărbați.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii persoanelor descoperite ascunse împreună cu șoferul, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că cei trei sunt cetățeni din Egipt, cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani.

Maramureşeanul a declarat că intenţiona să-i ajute pe cei în cauză să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

 În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei trei cetățeni străini, precum și cu privire la infracțiunea de trafic de migranți pentru şoferul maramureşean.

Te-ar putea interesa si

TRAGEDIE LA SATU MARE – ACTUALIZARE : Mai multe victime după impactul a două autobuze. 12 răniţi, două persoane încarcerate

Vasile Dale

Furt de bani dintr-o casă din Lăpuşel şi de combustibil şi baterii auto la Şomcuta Mare (actualizare)

Redactie

90 de ani de viață și o viață în slujba învățământului vișeuan

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.