BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: Incendiu violent la două hale de cherestea din Borşa – ACTUALIZARE

Incendiu 2 hale depozitare cherestea in orasul Borsa. Intervine Sectia de Pompieri Viseu de Sus, cu 4 autospeciale de stingere si 1 echipaj de prim ajutor EPA- SMURD.

Fara victime. Incendiul este localizat. Se lucreaza la lichidarea acestuia.

Actualizare – ISU MARAMUREŞ

Pompierii militari maramureșeni au acționat noaptea trecută la localizarea și lichidarea a două incendii izbucnite în Maramureșul istoric. Primii care au intrat în acțiune, în jurul orei 22.25, au fost militarii Gărzii nr. 2 de Intervenție Borșa. Trei echipaje de stingere și unul de prim ajutor EPA-SMURD au intervenit la un incendiu care se manifesta la o hală de debitare și uscare a cherestelei, a unei societăți comerciale de prelucrare a lemnului din oraș.
​Alte două echipaje de stingere din cadrul Gărzii nr.1 de Intervenție Vișeu de Sus s-au deplasat în sprijinul pompierilor din Borșa. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore de luptă cu flăcările. Nu au fost victime.
​Acoperișul halei a ars pe o suprafață de circa 250 de metri pătrați, iar o încăpere destinată centralei termice a ars pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Acoperișul unei a doua hale, situată în imediata apropiere, a fost afectat de incendiu pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați.
​Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic de la o centrală cu combustibil solid, nesupravegheată sau supraîncălzită.
Tot ieri seară, în jurul orei 23.45, un alt incendiu a fost semnalat la un autocamion, în orașul Dragomirești. Două echipaje de stingere și unul de prim ajutor EPA-SMURD, de la Garda nr.2 de Intervenție Bogdan Vodă, au acționat la localizarea și lichidarea incendiului. La intervenție au participat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din oraș. Cabina camionului a ars în totalitate, dar un al doilea camion, parcat lângă cel aprins, a fost salvat.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la un cablu electric.


Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Impact violent între doua maşini la Ocna Şugatag. O maşină s-a răsturnat. Trei copii au scăpat teferi (ACTUALIZARE)

Redactie

DETALII DIN DOSARUL CENTRULUI DE REEDUCARE DIN VIȘEU DE SUS: Tinerii sufereau de boli grave și munceau ca sclavii. Rețineri și control judiciar

Vasile Dale

VIDEO / SĂLTAŢI DE MASCAŢI: Cinci băimăreni vindeau fără stres ecstasy, cocaină şi amfetamină – actualizare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.