BREAKING NEWSEvenimentNational

Șase copii, cu vârste între 6 și 12 ani, dispăruți noaptea într-o pădure de la granița Sălajului cu Maramureș. De ce nu au răspuns la strigătele salvatorilor

Noaptea trecută, 22 spre 23 septembrie, la ora 23:27, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați cu privire la faptul că șase minori, cu vârste cu cuprinse între 6 și 12 ani, din localitatea Someș Odorhei, s-au rătăcit în pădure, fiind plecați după ciuperci, de la ora 18:00.

Aseară s-au format mai multe echipaje mixte formate din polițiști, pompieri, jandarmi, personal silvic și civili, care au efectuat căutări.

Au fost folosite mai multe autoturisme de teren, un câine de urmă, o dronă, un UTV, iar la căutări au participat și voluntari de la Asociația 4×4.

În această dimineață, în jurul orei 07:40, copiii au fost găsiți în pădure.

Aceștia au fost evaluați și nu necesită îngrijiri medicale.

Din spusele acestora, se pare că ar fi înnoptat la un adăpost improvizat, situat în pădurea ce aparține de localitatea Someș Odorhei. Aceștia au mai relatat că au auzit strigătele salvatorilor, însă le-a fost frică să răspundă.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT – Impact violent între un BMW și un Audi în zona Dealului DURA din Baia Mare (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

FOTO/VIDEO – Suflă și în iaurt acum: Ucrainenii ce au evadat din arestul IPJ Maramureș – măsuri de pază extreme pentru escortarea la Curtea de Apel Cluj

Vasile Dale

EXCLUSIV: Bărbatul ucis la Vișeu de Sus condus pe ultimul drum. Drama prin care trec cei doi copii minori rămași orfani (foto/video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.