Important

Un tânăr de 19 ani din Baia Sprie reţinut pentru 24 de ore după ce a furat un telefon mobil

La data de 10 decembrie a.c., polițiștii băimăreni au fost sesizați de către un tânăr de 23 de ani din Baia Mare, cu privire la faptul că a fost tâlhărit, fiindu-i sustras telefonul mobil.
Din declarațiile persoanei vătămate, a reieșit faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla pe strada Vasile Alecsandri, prin folosirea violenței, i-a fost sustras telefonul mobil, pe care îl ținea în mână.
În cauză, au fost efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma activităților informativ-operative efectuate a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 19 ani din Baia Sprie.
Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Te-ar putea interesa si

Ioan Mătieş, primarul comunei Mireşu Mare, participă în Germania la un seminar internaţional privind sistemul de canalizare prin vacuum

Redactie

,,Alege! Este dreptul tău!’, ediția 2024, faza judeţeană

Redactie

Spectacol de muzică și poezie ”Harmony, love, music”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.