BREAKING NEWSEvenimentNational

Alai cu preoţi şi funcţionari publici la deschiderea unui drum de doi kilometri ce duce spre… NICĂIERI

Autoritățile din Satu Mare au tăiat panglica unui drum de doar doi kilometri care nu poate fi circulat. Acesta ar trebui să lege România de Ucraina.

Autoritățile județene și locale din Satu Mare au inaugurat cu mare fast, cu preoţi şi panglici tricolore, un drum de doar doi kilometri, care este închis. Pe hârtie, noul drum modernizat ar trebui să asigure accesul către punct de trecere a frontierei româno-ucrainene de la Tarna Mare-Hyzha, însă acesta este nefuncțional, deoarece punctul de frontieră este închis.

La eveniment au participat mai mulţi funcţionari publici, trei preoţi şi două persoane îmbrăcate în port popular. Oficialitățile județene susțin că obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea accesibilităţii în cele două regiuni partenere pentru a optimiza mobilitatea persoanelor şi a bunurilor şi a sensibiliza publicul cu privire la importanţa dezvoltării unei societăţi integrate social şi coezive.

„Este un drum are traversează comuna noastră şi este folosit de localnici. Sperăm să se deschidă şi punctul de trecere a frontierei. Noi ne-am făcut partea noastră şi l-am construit. Acum depinde de autoritățile centrale. Considerăm că este un pas important înainte”, a declarat primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, potrivit  presasm.ro.

Te-ar putea interesa si

Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, Baia Mare – Calendar privind organizarea concursului pentru postul de farmacist specialist

Vasile Dale

DESCINDERI: 15 percheziții domiciliare și patru percheziții auto, efectuate de DIICOT din Maramureș

Redactie

INSTANŢA A HOTĂRÂT: Criminalul de pe strada Gării a fost arestat preventiv. A avut discernământ când şi-a ucis fosta iubită

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.