Noutăţi în cazul tragediei produse în luna mai a anului trecut, pe centura oraşului Jibou. Atunci, autoturismul în care se aflau cinci studente din Maramureş a fost spulberat de tren. Patru dintre ele au decedat pe loc sau la câteva minute după impact, iar în viaţă a rămas o singură persoană – şoferiţa, tânăra Sanda Ungur din localitatea Răzoare.
Au curs râuri de cerneală pe acest subiect, iar întreaga comunitate maramureşeană a fost îngrozită de efectele tragediei. Cele patru studente decedate au fost regretate atât de familiile lor, cât şi de apropiaţii, şi chiar de către localnicii din localităţile natale, care le cunoşteau mai puţin.
Tânăra suferă de amnezie retrogradă
În urma accidentului, tânăra şoferiţă în vârstă de 22 de ani a rămas cu sechele grave. Ea suferă de amnezie retrogradă şi nu îşi mai aminteşte absolut nimic despre clipele de dinaintea accidentului feroviar. Conform specialiştilor, această amnezie retrogradă este un mecanism de apărare al creierului uman, prin care individul este ferit de amintiri neplăcute.
La mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, poliţiştii sălăjeni au anunţat faptul că au finalizat cercetările în cazul accidentului. Astfel, au trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, cu propunere de trimitere în judecată pentru ucidere din culpă. Conform informaţiilor de la acel moment, poliţiştii au stabilit că semnalele acustice şi luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată ar fi funcţionat. Totuşi, pe surse, am primit mai multe informaţii cu privire la acest aspect şi toate dădeau ca sigură nefuncţionalitatea sistemelor. Însă, nimeni nu a dorit să susţină acest lucru în mod public.
Telenovela funcţionalităţii sistemelor luminoase şi acustice
În prezent, dosarul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou şi este o aşteptată o soluţie în acest caz. “Am cerut informări suplimentare din partea CFR, dar şi de la Telecomunicaţii Speciale. Am primit deja răspunsurile, iar acum dosarul este în faza de analiză. În luna februarie, vom avea mai multe şedinţe de judecată şi vom da o soluţie. Din probele pe care le avem în prezent, rezultă că semnalele luminoase şi acustice funcţionau. Au existat discuţii cu privire la faptul că nu ar fi fost aşa. Însă, nu avem nicio declaraţie a vreunui martor, care să răstoarne acest lucru. Din informarea primită de la Telecomunicaţii Speciale, nu a rezultat vreun apel la 112 în preajma acelei date, prin care să fie semnalat faptul că sistemele erau nefuncţionale. Aşadar, vom stabili în luna februarie situaţia propunerii de trimitere în judecată”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Marta Chiş, procurorul de caz şi, de altfel, singurul procuror de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Jibou.
Cătă ŢINEGHE, AxaNews.ro.
CITEȘTE ȘI: